Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2011

E luni

E luni şi e o zi atât de frumoasă, numai că toată lumina asta mi-a eclipsat sufletul, ciudat fenomen. Mă copleșesc aducerile-aminte, emoțiile, iluziile şi aspirațiile pentru care trebuie să plătesc inechitabil. Până acum am jucat cu ardoare rolul pe care îl dețineam la marele Carnaval al Vieții şi al Înșelăciunii, numai de-ar fi durat veșnic. Doamne, numai de-ar fi durat ... Poate pare absurd, dar încerc să mă retrag de restul lumii şi să mă încui în clopotul afurisit de sticlă, pe care ursitoarele mi l-au dăruit la naștere, clopotul care-mi va scrie povestea şi care mă va arunca la țărm. La malul mirificului, la malul divinului şi al entității, la malul care-mi va croi un singur drum şi pe care-l voi urma cu mare curiozitate şi exactitate. Sunt romanciera propriei mele vieți. Eu nu sunt perfectă, dar pentru tine aş încerca să fiu. Nu pot iubi, dar mă voi lăsa iubită, nu pot să amestec culorile, dar în ochii mei se vor oglindi toate culorile vii ale fericirii. Nu mă mai pot juca la