Frânturi de gânduri

Ce bine e să te plimbi noaptea pe malul mării. Totul e atât de schimbat şi parcă mai trist ... Câteodată ai impresia că eşti doar tu cu gândurile tale, într-o tristă solitudine. Dar nu ... mai e şi marea şi magnifica ei împărăţie de ape. Îşi clipoceşte trupul străveziu şi te învăluie ca într-o mantie ţesută din atâta bucurie presărată cu miracole şi te îndeamnă la visare. O fericire care, cu siguranţă, n-ai vrea să se termine niciodată . E atât de bine! Îi simţi căldura zâmbetului de valuri în singurătate şi te regăseşti pe tine în mulţime . Şi totuşi, e numai o fericire de-o clipă, căci deschizând ochii şi privind în jur nu vezi decât un foc ce pare că de veacuri leneveşte în matca fioroaselor tărâmuri . O undă de răcoare îţi răscoleşte pieptul. Te simţi amăgit, înşelat, poate de frumuseţea şi strălucirea nopţii de vară şi ca într-un abur de legendă, ai impresia că în aerul proaspăt şi rece pluteşte ceva învăluitor, apăsător. Ceva ce pare să se rupă din farmecul acestei feerii. Ce

S-a terminat. Nu mai e nimic din ce mi-aş fi dorit să fie. Acum ? Niciodată. Toate gândurile, speranţele, dar mai ales iluziile mele s-au risipit undeva departe, s-au dus ... unde? nici eu nu-mi mai pot da seama. Tot acel amalgam de sentimente mincinoase e istorie acum. Mi-aş fi dorit să aflu de ce? De ce s-a terminat, când nici măcar nu a început? Toate acele promisiuni, îmbrăţişări, săruturi timide, dragostea înseşi, toate : minciună. Respiram iubire, mâncam iubire, împrăştiam iubire în jurul meu. Acum? Respir minciună, mănânc ură şi împrăştii nepăsare. Era feeric totul, parcă puţin prea feeric. Uitam cine eram, când eram cu tine. Poate a fost un vis. Încerc să văd dacă sunt trează cu adevărat, dar durerea din suflet, parcă creşte şi mai mult. E mai mult decât adevărat. Coşmarul din vis, a devenit treptat realitate. Zâmbeam, râdeam, trăiam. Emanam doar fericire. Acum? Plâng, mă resemnez, trăiesc şi merg mai departe. Eman doar superficialitate. Nu ştiu cu