Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2015

Restul e...gunoi

Toţi tânjim după perfecţiune. Vrem să fim cei mai buni, să avem cel mai mult, să arătăm cel mai bine. Şi ceea ce mă frapează pe mine, e că în ziua de azi contează numai ambalajul, exteriorul.  Să ai un "Haudi" şi un ceas Versace, contează mai mult decât alea 12 clase amărâte. Asta înseamnă să fii barosan şi să ai valoare adevărată, iar dacă te întreabă cineva cum te-ai pregătit pentru BAC, probabil că o sa îi răspunzi nonşalant că "ţi-ai făcut freza", sau că ţi l-ai cumpărat pe 500 de euro de la non-stop. "Restu? E fraieri!". Şi ne mai mirăm de ce ajung specimene cu intelect multime vidă să ne conducă ţara. Paraşute cu idealuri de oraş, care se vând pentru o votcă în club şi sar în braţele primului doritor, dar ele caută o relaţie serioasă. Băieţi cu idealuri de oameni maturi, care la 30 de ani freacă menta într-un apartament închiriat şi se joaca pe playstation. Cum căcat sa pari, măcar, că ai vrea o relaţie, când tot ceea ce ai tu în cap e ultima ge